Viata trecuta
-
Viata Trecuta
Te-ai intrebat vreodata ce ai fost in viata trecuta? Acum poti afla acest lucru.
-
Reîncarnarea şi karma
Reîncarnarea oferă speranţă multor oameni. Dacă nu facem ce trebuie în această viaţă, mai avem o şansă într-o viaţă ulterioară. Totuşi, chiar şi cei care cred în reîncarnare admit faptul că marea majoritate a oamenilor nu îşi aminteşte de viaţa anterioară. Atunci cum putem învăţa din greşelile trecute dacă nu ni le putem aminti? Se pare că facem aceleaşi greşeli din nou şi din nou. Ţinând seama de rata greşelilor morale din istoria omenirii, avem oare vreun motiv să sperăm că, într-o viaţă viitoare, vom face lucrurile aşa cum trebuie?
De asemenea, reîncarnarea pretinde că asigură dreptatea. Conform legii karma (o lege impersonală şi inflexibilă a universului), în fiecare viaţă primim ceea ce merităm. Faptele nostre bune atrag după ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag după ele rezultate rele de la o viaţă la alta. Conform legii karma, nicio suferinţă nu este nedreaptă, pentru că niciun om nu este nevinovat. Orice suferinţă este bine meritată pe baza unei karme rele. Copilaşul născut fără picioare merită acest lucru, la fel şi femeia care a fost violată. Fiecare ne purtăm karma de la o viaţă la alta. Nu există har, iertare sau milă. Nu numai că acest lucru nu este o veste bună pentru cei împovăraţi cu o conştiinţă încărcată, dar karma intră în conflict şi cu simţul nostru moral, care ne spune că anumite suferinţe nu sunt meritate, că trebuie să ne fie milă de cei suferinzi şi că trebuie să facem ceva pentru a alina durerea.
“Cea mai mare contributie a Indiei adusă lumii este să îi ofere o viziune spirituală a omului. Iar lumea face bine dacă se deschide de bunăvoie acestei străvechi întelepciuni ca să dobândească prin ea o îmbogătire pentru viata omenească” [36;139].
- Papa Ioan Paul al II-lea -
-
Reîncarnare, karma şi viaţa după moarte
Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce este dincolo de mormânt – în cazul în care este ceva. Este moartea sfârşitul existenţei sau intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? Unii spun că sufletul se reîncarnează de mai multe ori în trupuri diferite şi aproximativ 25% dintre americani cred acest lucru. De ce sunt aşa de mulţi oameni atraşi de reîncarnare?
Ai tu de ales în ce priveşte ceea ce se întâmplă cu tine după ce mori? Există reîncarnare? Există viaţă după moarte? Ce putem spune despre karma?
De Douglas Groothuis, Ph.D.




